O carte găsită pe un raft nu începe întotdeauna cu prima ei pagină. Uneori începe cu un semn. Un colț îndoit, un nume scris pe interiorul copertei, un bilet care cade când deschidem volumul. Aceste lucruri nu aparțin textului și totuși schimbă întâlnirea cu el.
Un cititor anterior a subliniat o propoziție. Încercăm să înțelegem de ce. Poate că ne atrage aceeași idee; poate că ne nedumerește alegerea. Linia de creion produce o conversație fără interlocutor. Nu aflăm cine a citit, dar aflăm unde s-a oprit.
O istorie mică a lecturii
Cartea păstrează urme pe care nu le putem data. O pată, o pagină desfăcută, câteva fire de nisip. Ar fi prea mult să construim din ele o biografie. Putem recunoaște, însă, că obiectul a avut o viață care nu coincide cu ordinea capitolelor.
La rândul nostru, schimbăm această viață. Alegem un semn de carte, apăsăm cotorul, lăsăm volumul deschis pe masă. Când îl reluăm după ani, el ne poate aminti un loc în care citeam. Textul este același. Întâlnirea noastră cu el s-a modificat.
Între pagini poate rămâne un bilet fără legătură cu povestea. Îl păstrăm uneori tocmai pentru această legătură incompletă. Cartea devine locul în care două timpuri au ajuns să stea împreună: timpul lecturii și timpul unei zile pe care nu vrem încă să o pierdem.
Text original demonstrativ, creat pentru prezentarea revistei.