Acest dialog este fictiv. El ilustrează felul în care poate fi prezentat un interviu în revistă; nu reproduce declarațiile unei persoane reale.
Cu ce începe o zi de lucru?
Cu privirea asupra a ceea ce a rămas din ziua precedentă. Uneori pot continua imediat. Alteori trebuie să mut lucrurile din atelier ca să le văd dintr-o altă distanță. Nu orice zi începe cu o lucrare nouă.
Cum recunoști o idee pe care merită să o urmărești?
Prin faptul că revine. Poate fi o relație dintre două culori sau o propoziție pe care nu am reușit să o închei. Dacă se întoarce fără să o chem, încerc să-i fac loc. Asta nu garantează că voi obține ceva bun, dar îmi spune de unde pot începe.
Ce loc are ezitarea?
Un loc concret. Ezitarea mă obligă să văd ce presupun fără să fi verificat. O suprafață prea repede acoperită, o explicație prea sigură, o formă aleasă doar fiindcă o cunosc. Uneori lucrul înaintează tocmai când accept să nu știu încă răspunsul.
Când este o lucrare terminată?
Când următoarea intervenție ar schimba întrebarea la care lucrez. Există o diferență între a continua aceeași imagine și a începe alta pe aceeași suprafață. Încerc să recunosc acel moment, fără să transform decizia într-o regulă valabilă pentru orice lucrare.
Ce ai vrea să aducă privitorul?
Timpul lui. Nu o interpretare pregătită dinainte. Îmi place gândul că cineva poate rămâne în fața unei lucrări și poate descoperi un raport pe care eu nu l-am observat. Întâlnirea aceea continuă munca într-un fel pe care nu îl controlez.
Text original demonstrativ, creat pentru prezentarea revistei.